O pagină albă...

Ce vrea să spună ea?

Scrie-mă, spune ea, sunt fără viaţă dacă nu mă scrii.

Aştept, mă uit pe fereastră, mă gândesc cum aş putea s-o fac să se bucure.

Văd copacii cu frunze palide ruginii care se chinuie din răsputeri să se menţină pe crengile copacilor. Ele detesta faptul că trebuie să cadă, pentru că atunci vor muri. Se roagă, ca vântul să nu bată, deşi sunt conştiente că la cea mai mică adiere de vânt vor cădea de tot...

Văd imaginea sobră a soarelui care se luptă şi el cu temperatura scăzută care, altă dată când fusese ridicată a făcut totul să în verzeasca. Ştie că puterea lui va scădea şi de aceea e un pic trist. :(

Văd pasarelele un pic mai agitate decât de obicei. Oare ştiu că nu va mai fi ca înainte, ştiu că nu vor mai putea sta la umbra copacilor şi nu vor mai putea cânta vesele?

Despre gaze ce să mai vorbesc, aproape că nici nu le mai văd, nu ştiu unde s-au ascuns.

Văd oameni grăbiţi mergând pe stradă. Pasul lor arată că starea lor emoţională nu e că cea dinainte. Sunt irascibili, tensionaţi, tulburaţi, ingrijotati... uneori se salută grăbit cu juma de gură, alteori vorbesc două propoziţii şi zâmbesc printre dinţi, dar parcă nu sunt ei însuşi, parcă nu mai sunt ca înainte.

Să fie oare din cauza vremii, a anotimpului, sau ce îi face să fie aşa de trişti?:(

Cred că e vorba despre vreme... vară a trecut, iar toamna şi iarna îi ia locul. Nici nu ştiu ce repede a trecut timpul...

Ştiţi cumva ce este timpul?

Ne uităm tot timpul la ceas, să vedem cum stăm cu timpul. O jucărie mică uneori din plastic alteori din metal, ne arată TIMPUL. Timpul a devenit foarte important pentru noi. Trăim în el, depindem de el, chiar suntem dependenţi de el. Sumtem limitaţi de acest timp. Suntem limitaţi. Calculăm distanţe în timp, şi totul se învârte în jurul lui. Unii vor zice, suntem robii timpului, şi poate chiar au dreptate.

Aş vrea să vă pun o inrebare.

Oare Dumnezeu are de a face cu timpul?

Se uită vreodata la ceas? :)

Dumnezeu cred că e implicat în ceea ce numim noi TIMP. Eu cred că chiar El l-a inventat, iar apoi noi l-am preluat, poate fără să ne dăm noi seama, pentru a ne încadra în spaţiu infinit. Dacă vorbim despre timp, nu putem fără să nu spunem că există un ÎNCEPUT, dar şi un SFÂRŞIT.

“EU SUNT ALFA ŞI OMEGA, ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL, zice Domnul Dumnezeu. CEL CE ESTE, CEL CE ERA ŞI CEL CE VINE, CEL ATOTPUTERNIC.” Ap.1:8,9.

Woaw, suntem limitaţi de timp, chiar suntem, dar e Cineva care are sub control acest TIMP, noi nu-l putem avea.

Eu cred că limitarea aceasta ne face bine nouă oamenilor, şi ne arată că nu putem face orice, dar va veni o zi, când nu vom mai fi limitaţi nici de timp nici de cunoaştere, pentru că atunci vom face cunoştinţă cu Cel care le-a creeat şi ne-a creeat. Jocul timpului s-a terminat. Veşnicia este acea care i-a luat locul.

E un joc, jocul care ne dă bucuria eternităţii într-o companie în care nimeni nu şi-a imaginat vreodată cum va fi.

E compania măreaţă şi glorioasă a DUMNEZEULUI CEL VEŞNIC.

MDDOR

Principiul biblic vs. principiul lumesc al slujirii     

  

"Cu voi să nu fie aşa! Ci cel mai mare dintre voi să devină cel mai mic, iar cel care conduce să fie ca cel care slujeşte.Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Eu însă sunt printre voi ca cel care slujeşte!"

Luca 22:26,27

        Când citim acest text din Luca putem să ne dăm seama uşor de diferenţele ce apar în abordarea celor două principii de viaţă, care la rândul lor apar şi în principiul slujirii. Domnul Isus spune că ucenicii lui nu trebuie să adopte principiul lumesc de slujire, pentru că acest principiu nu este conform standardului lui D-zeu. Dar de ce aşa şi nu altfel?
  1.Principiul lumii. 
         Pe ce se bazează acest principiu? În primul rând acest principiu se bazează pe înălţarea eului persoanei care conduce (care este mai mare). El este cel care e mai presus de ceilalţi, el e cel care ia decizii, el e cel care poate să ia măsuri cu ceilalţi, dacă aceştia nu îi recunosc autoritatea şi nu i se supun . Avem în istorie exemple multiple de oameni care plecând de la acest pricipiu, au ajuns ca fiind dictatori, pentru că ei nu au mai ţinut cont nici de părerile altora şi nici de legile care guvernau peste ei. Autoritatea înţeleasă în mod greşit aduce cu sine un dezechilibru care este foarte dăunător. Principiul lumii se bazează şi pe implicarea parţială a celor ce conduc, deoarece ei iau doar decizii, dar când ele trebuiesc puse în aplicare se folosec de alţii şi nu pot vedea în miezul problemei tot ceea ce apare, şi din aceaasta cauză nu înţeleg de ce lucrurile nu merg aşa cum le văd ei. Slujitorul, cel care execută trebuie să se implice 100% pentru că slujitea să fie eficientă şi de folos. Slujitorul este acel care se bucura de realizarea unui lucru făcut, pentru că el ştie că l-a făcut impicandu-se total, nu doare cu decizii. 
  2. Principiul biblic. 
           Pe ce se bazează principiul biblic? În contrast cu principiul lumii, acesta nu are în centru înălţarea eului, ci înălţarea lui D-zeu. Cel care vrea să fie mare (care face lucruri mari), să fie cel mai puţin înălţat. Nu acesta este scopul lui, ci în a arăta cum se implică şi cum lucrează D-zeu prin oameni pentru a duce la bun sfârşit o slujire. El nu iese în prim plan şi are ca obiectiv bunul mers al lucrurilor, îi ajută pe ceilalţi în a-şi duce sarcinile până la capăt, îi scoate în faţă pe ceilați pentru ca ei să înveţe şi să aplice ceea ce au învăţat. Cel care stă la masă aşteaptă ca cineva să îi pună ceva în faţă, fără a face nimic în acest sens. De aceea Isus spune că cel care slujeşte trebuie să fie o persoană cu iniţiativa, activă, şi în acelaşi timp smerită. O persoană gata să sacrifice din timpul ei , resursele ei, imaginea ei. Cel mai bun exemplu pe care El îl dă ucenicilor este exemplul personal. Isus s-a smerit ca să ne slujească, s-a sacrificat până la moarte ca să ne slujească, a investit tot timplu cât a stat cu ucenicii, slujindule pentru a-i învăţa tot ce trebuiau să știe ca să absolve şcoala Lui. Scopul Domnului Isus aici pe pământ a fost ca El să slujească tuturor oamenilor, începând cu ucenii şi terminând cu toţi păcătoşii care aveu nevoie de iertare, vindecare şi salvare.
        Pentru a sluji ai nevoie de un scop,o motivaţie, şi dragoste pentru ceilalţi. Nu poţi invoca nici un motiv pentru a nu sluji, pentru că nevoile de slujire sunt fără limite, dar din păcate slijitorii sunt mult mai puţini faţă de nevoi existente. 
AMIN

Priveste spre cer

A privi spre cer, nu e o poruncă, e o dorinţă.

 Dorința de a avea ceva mai bun, dorinţa de a trăi cu totul diferit faţă de ceea ce trăieşti acum. Nimeni nu a trăit, nimeni nu a simţit, nimeni nu a murit aşa cum a făcut-o EL. Ce avem noi, ca să ne facă fericiţi? Avem banii care să ne să ne împlinească nevoile noastre fireşti, avem libertatea care să ne facă independenţi, avem pacea în care să avem liniştea cuvenită. Avem noi toate aceste lucruri? Oare banii ne garantează aceste lucruri, sau doar e o iluzie tot ceea ce ne înconjoară? Dacă e totul o iluzie, însemna că şi viaţa noastră care o trăim acum e o iluzie. Însemna că trăim o viaţă falsă, sau mai bine zis o viaţă artificială. Toţi facem ceea ce ne place, şi deopotrivă credem că ceea ce facem este şi bine. Ştiţi că oamenii cred în interiorul lor că ceva trebuie schimbat în modul lor de a gândi şi de a trăi? Este ceva acolo care se opune trăirii noatre exterioare. Cine poate cunoaşte cu adevărat trăirea, sau trăirile noastre interioare? Ştiţi cine? Este Creatorul nostru. Da, El ne cunoaşte până în cel mai mic detaliu. Pentru fiecare din noi “astăzi” e o zi. Pentru Dumnezeu, e un moment. La El nu există timp, pentru că chiar El a creeat timpul, dar l-a creeat pentru noi. Uităm. Uităm de noi. Uităm de Cel care ne-a creeat. Uităm că existăm. Uităm cine suntem. Ne-amintim poate în acele momente când viaţa noastră stă parcă atârnată de un fir de pânză de păianjen şi suntem îngroziţi de ce va să vină, dacă încă nu suntem împăcaţi cu Cel care ne-a creeat. Suntem sub imperiul timpului, nimeni nu ne poate sta în faţă, pentru că vrem mai mult, râvnim la ce nu avem, dar n-avem nimic, pentru ca satisfacţia noastră e doar de moment şi aşa cum a venit, a şi plecat, ca un val care vine şi apoi după ce se sparge se retrage în mare. Avem o viaţă, doar o viaţă de trăit pe acest pământ. Suntem seduşi de plăceri, suntem furaţi de peisajul terestru, şi pur şi simplu uitam să ne mai uităm spre cer. Ne ducem limitele uneori la maxim, sperând că ”hazardul” ne face mai puternici, mai plini de sine, dar jocul acesta devine din ce în ce mai periculos şi se termină în final cu o mare deziluzie. Suntem pierdantii noştri. Suntem atraşi în cursa aceasta în care singuri ne înscriem ca şi concurenţi, credem că vom câştiga, dar singuri suntem pierzători încă de la start. Dar cum putem câştiga această cursă? De fapt nu o putem câştiga singuri. Ştim noi oare care sunt obstacolele? Ştim noi oare când trebuie şi cum trebuie să le ocolim? NU. Dar Cineva cunoaşte totul în cel mai mic amănunt şi de aceea noi trebuie să mergem “cot la cot” cu El pentru ca să fim eficienţi şi să fim siguri de izbândă. Acel cineva este ISUS FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU. El a promis că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor, iar noi trebuie să credem această promisiune făcută.
Priveşte spre cer, e tot ce poţi face ca să poţi trăi o veşnicie. 
Priveşte spre cer, e tot ce poţi face ca să fii sigur că destinaţia ta este cea bună.
Priveşte spre cer şi lasă-te condus de Duhul lui D-zeu. 
Priveşte spre cer şi vei fi fericit şi atunci când totul pare sfârşit. Priveşte spre cer, nu uita, nu e o poruncă, e o dorinţă.
E dorinţa de a trăi o veşnicie cu EL