Priveste spre cer

A privi spre cer, nu e o poruncă, e o dorinţă.

 Dorința de a avea ceva mai bun, dorinţa de a trăi cu totul diferit faţă de ceea ce trăieşti acum. Nimeni nu a trăit, nimeni nu a simţit, nimeni nu a murit aşa cum a făcut-o EL. Ce avem noi, ca să ne facă fericiţi? Avem banii care să ne să ne împlinească nevoile noastre fireşti, avem libertatea care să ne facă independenţi, avem pacea în care să avem liniştea cuvenită. Avem noi toate aceste lucruri? Oare banii ne garantează aceste lucruri, sau doar e o iluzie tot ceea ce ne înconjoară? Dacă e totul o iluzie, însemna că şi viaţa noastră care o trăim acum e o iluzie. Însemna că trăim o viaţă falsă, sau mai bine zis o viaţă artificială. Toţi facem ceea ce ne place, şi deopotrivă credem că ceea ce facem este şi bine. Ştiţi că oamenii cred în interiorul lor că ceva trebuie schimbat în modul lor de a gândi şi de a trăi? Este ceva acolo care se opune trăirii noatre exterioare. Cine poate cunoaşte cu adevărat trăirea, sau trăirile noastre interioare? Ştiţi cine? Este Creatorul nostru. Da, El ne cunoaşte până în cel mai mic detaliu. Pentru fiecare din noi “astăzi” e o zi. Pentru Dumnezeu, e un moment. La El nu există timp, pentru că chiar El a creeat timpul, dar l-a creeat pentru noi. Uităm. Uităm de noi. Uităm de Cel care ne-a creeat. Uităm că existăm. Uităm cine suntem. Ne-amintim poate în acele momente când viaţa noastră stă parcă atârnată de un fir de pânză de păianjen şi suntem îngroziţi de ce va să vină, dacă încă nu suntem împăcaţi cu Cel care ne-a creeat. Suntem sub imperiul timpului, nimeni nu ne poate sta în faţă, pentru că vrem mai mult, râvnim la ce nu avem, dar n-avem nimic, pentru ca satisfacţia noastră e doar de moment şi aşa cum a venit, a şi plecat, ca un val care vine şi apoi după ce se sparge se retrage în mare. Avem o viaţă, doar o viaţă de trăit pe acest pământ. Suntem seduşi de plăceri, suntem furaţi de peisajul terestru, şi pur şi simplu uitam să ne mai uităm spre cer. Ne ducem limitele uneori la maxim, sperând că ”hazardul” ne face mai puternici, mai plini de sine, dar jocul acesta devine din ce în ce mai periculos şi se termină în final cu o mare deziluzie. Suntem pierdantii noştri. Suntem atraşi în cursa aceasta în care singuri ne înscriem ca şi concurenţi, credem că vom câştiga, dar singuri suntem pierzători încă de la start. Dar cum putem câştiga această cursă? De fapt nu o putem câştiga singuri. Ştim noi oare care sunt obstacolele? Ştim noi oare când trebuie şi cum trebuie să le ocolim? NU. Dar Cineva cunoaşte totul în cel mai mic amănunt şi de aceea noi trebuie să mergem “cot la cot” cu El pentru ca să fim eficienţi şi să fim siguri de izbândă. Acel cineva este ISUS FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU. El a promis că va fi cu noi până la sfârşitul veacurilor, iar noi trebuie să credem această promisiune făcută.
Priveşte spre cer, e tot ce poţi face ca să poţi trăi o veşnicie. 
Priveşte spre cer, e tot ce poţi face ca să fii sigur că destinaţia ta este cea bună.
Priveşte spre cer şi lasă-te condus de Duhul lui D-zeu. 
Priveşte spre cer şi vei fi fericit şi atunci când totul pare sfârşit. Priveşte spre cer, nu uita, nu e o poruncă, e o dorinţă.
E dorinţa de a trăi o veşnicie cu EL